spune-mi cum vrei .

Bună!

           Spune-mi leneş că n-am  mai postat nimic. Spune-mi pasionat că învăţ ceea ce îmi place. Spune-mi atent, pentru că sunt atent la detalii.

            În cele din urmă, duminică, 2 a lui Decembrie 2017. Am coborât de pe A3, direct în locul procreării şi liniştei depline. Agenda pregătită să pună o caramidă la "Zidul Cunoaşterii", care este in construcţie de caţiva ani buni.
            Revin la A3, autostrada care m-a ajutat să ajung într-un loc liniştit, părăsit de griji, plin de coline şi aer "tare". Îndeajuns a fost să parchez maşina şi să mă aşez pe terasa de la care se putea zărea, cu usurinţă, aburii ieşind dintre dealuri. Dacă am spus despre aer că mi-a limpezit creierii, priveliştea m-a pus pe pauză, transmiţându-mi liniştea şi bucuria naturii, de mult uitată. De aceea, consider că sunt privilegiat în ceea ce-mi priveşte familia. 

              Cu siguranţă, cele mai frumoase patru zile de când m-am întors din vacanţa de vară.  Zăpada din prima zi, s-a bucurat de privirile noastre in prima zi, deoarece ploaia de a doua, de a treia, si de a patra zi a facut-o să dispară din aria noastră vizuală.

             În final, m-am bucurat să fiu cu familia in acest CityBreak. Cât despre drumul de întoarcere, aceeaşi A3, de data aceasta zbuciumată, m-a aruncat direct printre cărţile groase, scrise cu 12.


A fost minunat!

Pace! Şi Iubiţi-vă!




              thank you. location : Valea Doftanei, jud. Prahova. recommend : chill song

HERĂSTRĂU | "living fast" - 2/10

Bună 😏

            Ziua numarul doi a început cu o sesiune de sport. Pe cât de obosit te trezeşti dimineaţa, sportul te înviorează ca prin minune. La mine functioneaza, incearca si tu!
      
             Desi, "living fast" ma defineşte, Lacul Herăstrău mă opreşte din normalitatea lucrurilor să-mi scriu articolul. Apa lacului îmi aminteste de Marea de la miezul noptii. Copacii înlătură stresul, iar frunzele copacilor se izbesc de asfaltul unei zile de toamnă ( mai mult vară ) asemenea zilelor care se  scurg din viaţă.

              Pe lac, e magic, dar acum mă aşteaptă o programare la medicul dermatolog....

See U tommorrow xx

Pace! Şi Iubiţi-vă!

IG : @cornelside18
FB : Exprimă-te

LUNEA NOROCOASĂ | "living fast" - 1/10

Bunā!

        Lunea norocoasă s-a notat in calendar. Treaz de la 6 dimineaţa, intr-o dezordine neobişnuită, arunc o bluză pe mine şi plec la facultate. Da, in acel loc minunat despre care vorbeam ieri, FACULLTATEEE!

        Pentru bucureştenii care folosesc transportul în comun, este bine cunoscut faptul că până in ora şapte nu există trafic. Dacă te-a prins ora sapte inca acasă, asteapta-te sa stai prin trafic dublu. Ca sa ne folosim de un exemplu concret, zona Bucur Obor - Metrou Eroilor cincisprezece minute, tinand cont ca prefer transportul pe la suprafaţă.
          
          La primul curs abia iţi ti ochii deschisi, aproape ca nu auzi ce narează domnul profesor. Cu toate astea, n-as da bancile facultatii cu cele ale liceului, never ever. 
  
            All over, LUNi, 16/10/2017 was GREAT! Dispoziţie bună, pentru un început de săptămână potrivit!

See you tommorrow xx

Pace! Şi Iubiţi-vă!

IG : @cornelside18

"living fast" - everybody does

Salut!

         
                       La sfarsitul weekendului un gand bun pentru saptamana urmatoare. Cu siguranta , facultatea este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. Aceasta, desi este facultativa are nevoie de foarte multa atentie, aproape ca este insuportabil de sensibila. Trebuie sa fii cu ochii pe ea, asemenea unui copil.

                       Prin "living fast" descriu viata mea din momentul acesta. Atata informatie, la nesfarsit, oameni frumosi in toate locurile, de la care ai ce invata, incat oricat de obosit ai fi la sfarsitul zilei, pleci din sala de lectura cu un gust amar - ca de ce s-a terminat? . Facultatea te face sa te indragostesti de ea si de persoanele care o inconjoara. In plus, Bucurestiul vine cu o sumedenie de "specialitati" de-ale casei, ca in pauza dintre cursuri devi un sobolan de biblioteca, care se inghesuie printre cartile vechi, de zeci de ani, si uita ca afara, trec pe trecea de pietoni  aproximativ 1000 de persoane in acelasi timp.

                         In alta ordine de idei, mai multa lume a inceput sa scrie, sa-si prezinte punctul de vedere, iar printre oamenii pe care ii urmaresc sunt uimit ca nu gasesc nimic irelevant printre postari. E bine ca se naste in fiecare dintre noi, un mic J. Jack Rousseau, care spunea ca fiecare dintre noi are ceva de spus si de aratat.

                           Sa raman Pamantean, si sa ma bucur de cele sapte ore de somn linistite, cu o pagina din Melville in fata si sa adorm printre vise. 

                         
De maine un daily post- about my "living fast" . See you xx

Pace! Si Iubiti-va!

IG : @cornelside18

faculty & coffee night post

Salut!

             Măi, ce bune sunt vremurile!  Facultate. Feţe complet necunoscute, oameni atât de diferiţi, încât fiecare zi este o poveste cu personaje diferite. Seminarii, cursuri, forfotă, toate acestea acum o lună povestite, de alţii, nu se uneau cap la cap. Mediul academic mai prietenos ca niciodată cu bobocii. 2017, anul în care am făcut pasul în lumea adulţilor cultivaţi, plini de speranţă, cunoştinţe si viziune.

              Coffee OR not?
       
            Cafeaua este un boost. Eu aşa o văd. Dar totodată pare că e "trendy" să ameţeşti acestā zeamă cu puteri magice, într-un pahar de plastic, frumos colorat până la orele prânzului printr-un tramvai, troleibuz. Cafeaua îşi pierde esenţa în condiţiile acestea. Combinaţia dintre apă, zahăr şi praf magic de la tonomat nu are nicio legăturā cu cafeaua pe care am învăţat să o fac, la ibric, şi să o savurez dimineaţa aburindă de bunica. De aceea, rar beau cafea de oriunde. Plus că, cea mai bună cafea este cea de la 6 dimineaţa când işi împrăştie aburii prin toată casa. De multe ori apare întrebarea : " Cine se mai trezeşte la ora aia să facă cafea?"

             Mâine, ziua numārul 4 de facultate. Nu mă mai vait de "pretenţiile" profesorilor, doar mă bucur că sunt suficienţi de capabili să ne înţeleagă şi să se adapteze nevoilor noastre. 
              Învăluit de mediul academic, aştept cu nerăbdare să-i intru pe sub piele.

Pace! Şi Iubiţi-vă!

IG : @cornelside18

“Prinşi în context” – Exoticul Erotic 3


Salut!
@cornelside18
Visul s-a terminat!



                    Simt cum adrenalina imi strapunge venele. Simt cum acel corp fara viata, ia viata. Simt cum plutesc fara sa ma intereseze parerea lor obscura , fara vreo importanta chiar si pentru ei. Pe insula "Parasitilor" nimeni nu poate rupe o legatura intre doi indragostiti.

                 Printre ramasaguri de calmitate si expulzare din realitatea crunta, am ajuns pana astazi. Simt cum treceam pe langa tine si-mi nu-mi trebuia nimic. Adierea vantului era suficienta ca sa-mi schimbe starea. Iti simteam respiratia peste umarul meu dezgolit, decojit de la radiatiile solare.

                    Urcati in private jet-ul care le spuneau ca vor fi acasa devreme, le aduce aminte ca pe insula "Parasitilor" au ramas amintirile, griijile si stresul acumulat in anul acela. Ajutati de context pleaca cu iubirea-n suflet si romanticul apus de august.

                                            Ne intoarcem la starea noastra apasatoare. Doi indragostiti neintelesi, pur zglobii si desfranati.

                          

  


   Acel Cornel.
IG: @cornelside18
Va multumesc!

Pace! Si Iubiti-va!



"Am muscat din nou din fructul pasiunii" - Exoticul Erotic 2

Salut!


               Episodul de data trecuta a fost cam scurt, privindu-l acum.

    
 Characters: Ea- Regina Rasaritului
                    El- Regele Apusului/Sclavul Iubirii
                   


                 Prin septembrie, se adunau norii. Se facea liniste pe Bulevardul Unirii, ca niciodata. Ma simteam liber, pe viata legat de Regina Rasaritului. Strazile adiacente pline de masini parasite, lasate parca fara rost pe trotuare. Cei doi ametiti, imbatati de savoarea iubirii, de singurul gest care uneste doi oameni indragostiti si care-I face siamezi -- mainile-- simbolul sigurantei.
                  Repetari neintelese de oamenii obisnuiti, vorbe spuse la ureche. Lucruri prea neobisnuite pentru necunoscutori. Cunoscutii se uitau ciudat la cei doi, nefiind obinuiti sa vada doi tineri disperati dupa dragoste. Cunoscuti pe insula "Părăsiţilor", odata intalniti ne simt nestapaniti de sentimente si cu un dor disperat Regele Apusului gusta din buzele apetisante Regina Rasaritului. Cu cat era mai mult, mai din abundenta cu atat ii placea mai mult, voia si mai mult, o dorea pe Regina Rasaritului pentru totdeauna.
                   El o vedea dimineata purtandu-i hainele, mancand pancakes nederanjati de galagiosii vecini plecati inca de la cinci dimineata la serviciu. Lui i se parea ca ea se transforma in femeia care I-a distrus viata, si care a venit la pachet cu ceva "happiness". Singuratatea disparea de la zi la zi, zilele oricum numai contau. Erau ei doi, pe insula, nimic nu le statea in calea fericirii.
                   Cunoscuti pe internet, viata de pe insula "Părăsiţilor" , aducea doar lucruri positive. El credea ca fericirea alaturi de cineva este un "big mess". Sa se destepte peste cateva zile ca a intalnit-o pe Tinkerbell.

                   Singuratatea le-a adus celor doi doar avantaje. Regina Rasaritului a devinit o femeie destepta, intuitiva, iar Sclavul Iubirii un gen de barbat mai sigur pe el ca niciodata, plin de cultura-n proza inedita simtind dragostea adevarata inafara lui Eminescu.
                     

                      Sentimentul de amor s-a dispersat..........

Cei care vor episodul trei inainte de a aparea pe blog sa-mi trimita adresa de e-mail.

Treaba cu tricourile inca mai este valabila!!! HERE ---> https://cornelscriesitace.blogspot.ro/2017/01/t-shirts.htmlc

IG: @cornelside18

Va multumesc!

Pace! Si Iubiti-va!

Exoticul Erotic | fără introducere

Salut!

           Douā dimineaţa, douā pahare de vin alb, Marea, Ea. Trezi de la zgomotele Mării agitate impart cele mai simple forme de săruturi, pregătindu-se, parcă, de dragostea eternă de după.El nesătul de iubirea ei, pierdut in mireasma sentimentelor se simte bărbat doar cu Regina Răsăritului, femeia care-l face să simtă.
  
            Ea, Regina Rărăritului, El Regele Apusului, extremele perfecte care se atrag. El irezistibil in faţa femeii care-l posedă, care-i controlează mintea prin aerul de feminitate pe care îl emană,ridică uşor din buză, ca să-i repete a mia oară, simplu: "Te iubesc!". Ea, lacomă din fire, doritoare de amor, se aruncā-n braţele divine, murmurând ca niciodată: "Te ador"!

            Iar dimineaţa târzie, faţă-n faţă se sorb din priviri, inundaţi de  mirosul cafelei, acompaniaţi de suntele măiestoase ale pianului.


Vă mulţumesc!

Pace! ŞI Iubiţi-vă!

Acel Cornel.

Nici nu ştiţi!

Bună!

   
            Din bătrânul fotoliu, citind diferite pe internet, cred că trebuie să spun si eu ceva despre cât de ciudat este să stai inconjurat de oameni care nu văd in tine niciun talent sau flacārā a speranţei. Oamenii pozitivi, cu obiective puternice, atrag in urma lor rezultate asemănătoare. Oamenii sunt extrem de diferiţi. În fiecare dintre noi zace un talent pe care il simtim/descoperim mai devreme sau mai tarziu. De curand , am aflat despre teoria "Don't give a fuck about their opinions!" , care mi-a schimbat un pic viziunile. Dintotdeauna mi-a placut sa multumesc pe toata lumea, toti sa se simte in siguranţă si bine-dispuşi. Nu-mi plac persoanele cu o permanenta stare de nesiguranţă. Eu am fost o astfel de persoană, iar acum doresc sa ajut si eu pe altii. De multe ori, introverţia daca este exprimată scris sau verbal creează niste conexiuni indirecte cu alti oameni şi ii face pe alţi oameni să se schimbe.
               Tocmai, în prieteniile false/toxice se regăsesc persoanele care-ţi arată o parte a măştii cu care vor să te  "ţină" in lanţul lor strâmt.

De la mentorul meu, Steve Jobs, desi el numai este, cartea despre biografia si viata lui de antrepenor si om obisnuit m-au invăţat că doar cu perseverenţă si claritate în  obiectivele pe care le ai, la orice oră, vei salva orice fel de situatie şi vei avea succes. Şi niciodată nu amesteca viaţa privată cu cea pe care "trebuie" să o ştie prietenii(unii dintre aceştia).

           Revenind la prieteniile toxice, am activat o perioadă, însă lucrurile s-au schimbat în bine.Părea totul roz pe moment. Însă, tot oamenii de categoria B s-au cernut odata cu timpul, iar acum oamenii de categoria A imi sunt prieteni, colegi, sfătuitori.

            Din relaţiile toxice ar trebuie să iasă toată lumea la un moment dat, dar adevărul este că nu poţi ieşi singur dintr-o astfel de situaţie. 

         
Vă mulţumesc!   
         
Pace ! Şi Iubiţi-vă!

S-a incheiat intr-o nota excelenta!

Salut!

           Frumusetea verii ia sfarsit odata cu incheierea lui august.Oficial, s-a terminat vacanta! Imi place sa spun asta deoarece am avut aproape o luna plina de senzatii tari si evenimente neprevazute. Cu toate ca, finele lunii august vin cu un regret, cateva city break-uri vor mai sustine starea mea de bine acumulata pe parcursul verii.

              Miroase un pic a toamna, trebuie sa recunoastem. Ne place vara la nebunie. Soarele, cockteilurile,si zilele departe de "urbanismul casnic" ne incarca bateriile, la pachet cu o doza de vitamina D, pentru urmatoarele unsprezece luni de munca. Ceea ce este fermecator la acest anotimp, vara, ca se lasa asteptat, dar trece aproape nesimtit.

             Marea Neagra are un gust aparte in inima mea. Marea aduce sentimentul de libertate, desfranare si orice fel de ambiguitate dusa la extrem. Valurile ei, zgomotul tarziu din noapte, iti linisteste sufletul si mintea. Marea reuseste sa-ti limpezeasca creierii, sa tii goleasca, ca sa-ti aduci aminte ca in septembrie incepe o alta aventura. Iti multumesc 2017 ca ai fost bun cu mine si ca mi-ai creat cea mai tare vara! 

            Las aici cateva fotografii amator de care m-am indragostit privindu-le atat live cat si seara la 40 de grade.

instagram





Imi mut resedinta la Malul Marii. (Ep.3)


 Salut!

                       Previous post : https://cornelscriesitace.blogspot.ro/2017/07/imi-mut-resedinta-la-malul-marii-ep2.html
       


                              Ultima dimineata la mare. Totul absolut fascinant, inafara de timpul petrecut strangand bagajele. Cele trei zile au fost atat de intense , incat n-am apucat sa ma plictisesc, sa dorm prea mult sau sa lenevesc.Poate nu e prea bine sa traiesti pe repede-nainte, dar la Mare este pacat sa-ti irosesti timpul cu somnul.  Micul dejun copios, ca de ultima zi. La plajă extraordinar, apa calda si mai putini oameni. Asta datorita inceputului de saptamana. In schimb, Marea imi spunea sa numai plec, treburile de acasa imi spuneau sa ma intorc.

              Scurt si la Obiect.

Pace! Si Iubiti-va! 

 Cele Trei Articole de Calatorie :
 1. Ziua 1 :) 
 2. Ziua 2 
 3. Mai Sus ↑




Imi mut reşedinţa la Malul Mării. (Ep.2)


Salut!



Distractia continua...

         Incepe Ziua nr.2. Trezitul la ora zece este aproape imposibil dupa o noapte legendară. Totusi, incepem ziua cu o constatare. Eu sunt cazat in Euforie Nord. Aseara, Costinesti. Cu toata parerea de rau, Costinesti nu are nicio imbunatatire fata de anul trecut, desi este extrem de populata statiunea la orice oră. Comparand cele doua statiuni, Costinesti a ramas cu aceeasi flacără a distractiei, pe cand Eforie cu aceeasi doza de relaxare pentru toti oamenii de pretutindeni.
         
               Micul dejun a constatat intr-un ciorchine de strugure si un espresso lung.
              10:47. Am ajuns pe plaja cu gust de Soare.Apa Marii este caldă, perfecta pentru toti amatorii de bălăceală. In schimb, ziua va fi excelenta pentru un bronz uniform.
               Nu ştiu ce s-a intamplat cu pranzul. Totul trece atat de repede cand stai la plajă.
             16:35. Paraseiling. Cea mai tare experienta din viata mea pana in acest moment. Este ceva inedit, recomand tuturor. La inceput, am fost sceptic , mai ales ca am frica de inaltimi, dar dupa aceea imi doream mai repede sa vad ceea ce se poate intampla. Una peste alta, am avut cea mai plina dupa-amiaza si cea mai palpitanta experienta. Te incearca diferite stări, dar dupa ce se termina iti doresti inca odata, cel putin.

             Seara s-a incheiat  cu o partida de biliard si tenis de masa cu verisorul meu. Timpul trece atat de frumos aici...
Ne vedem maine!
 
Pace! Si Iubiti-va!

Fotografii din aventura Marii Negre :  @cornelside18


Imi mut reşedinţa la Malul Mării. (Ep.1)

Imi mut reşedinţa la Marea Neagra.


       Salut!

        Aproape ora trei dimineata, ma indrept spre Constanta. Trenul hotarat si serios se porneste spre aventura verii, prima, de acest gen pentru 2017. Fericit si plin de emotie ca un copil care merge pentru prima data la Mare, imi schitez ce as vrea sa bifez pe anul asta in "concediu". Mai mult decat atat, cartea acestei vacante este "Marele Gasby". O carte pe care incerc sa o termin de cativa ani, dar abia acum ia venit timpul.
           Clasa a doua, prima oprire "Feteşti". Dupa o ora si douazeci de minute petrecute in tren, pot afirma ca nu este cea mai grozava experienta cu CFR-ul. Ma simt de o vesnicie in tren, imi doresc sa se faca ora 6:41 ca sa ajung la destinatie. Devine insuportabilă calatoria! Poate ca nu este atat de placut si din cauza "consatenilor", care nu sunt atat de prietenosi,chiar nu ma ajuta deloc in acest sens. Dupa o vreme m-am imprietenit cu copilul zvapaiat din tren si am reusit sa mentinem o relatie decenta.

      6:43. Cobor din tren si simt Marea. Briza Marii. Mirosul specific zonei.Marea poate fi vazuta ca o doza de relaxare si liniste.Bunicul care era deja cazat , m-a intampinat dimineată inca de la gara.
          Aproape ora 7. Check in "Hotel Anca", Eforie Nord.Ce m-a dat gata inca de la intrarea in hotel a fost liftul panoramic. Acest lift iti face ziua mai buna. Odata intrat in imensa camera de hotel, surprins de dimensiunile acesteia arunc rucsacul si ma intind pe pat "to take a rest".

           20 de minute peste ora 9. Micul Dejun, urmat de bine-meritata plajă.Despre pranz nu pot spune prea multe. Pranzul a fost luat pe plaja, continand hamsie, midii si alte asemenea.
             Gandidu-ne la sanatatea noastra, volei am jucat continuu timp de cateva ore. spre dupa-amiaza.  Verisorul meu este intr-adevar unul dintre cei mai buni. Desi, are doar zece ani, are stofa de sportiv de performanta, gratiei determinarii care-l face din ce in ce mai bun in fiecare zi.

               Am incheiat prima zi de vacanta cu o mică iesire in Disco Ring, Costinesti, CT. Unul dintre Mc-ii mei preferati si-au facut prezenta , iar atmosfera a fost una pe masura asteptarilor.

Update "Marele Gasby", primele cincizeci de pagini.

               Maine, poate paraseiling.


Pace! Si Iubiti-va!

Instagram : @cornelside18




       

facultate?

Salut!

                    

                     O sa raspund direct la intrebarea din titlu : " Bineinteles! ". Cu toate ca n-am intrat inca la facultate si astept ziua examenului de admitere ,  am emotii mai mari comparand cu ceea ce am simtit la bacalaureat, indeed. Eu in fata fiecarui prieten mi-am sustinut ideologia despre orice activitate/lucru ; Este greu sa incepi ceva anume ( de ex. sa intri la facultate ) , si dupa aceea te obisnuiesti cu stilul, cu sesiunile, cu lumea, profesorii. La  fel ca-n liceu, imi era frica de ceea ce va intampla mai departe, ca la sfarsit sa am emotiile examenului de maturitate. La doua saptamani de la aflarea rezultatului "Reusit", exista o frica si mai puternica despre admiterea la facultate. Nu m-am gandit ca pot exista semne de intrebare cand vine vorba de facultate. Acum, numai vorbim de dorintele parintilor. Poate la liceu au avut o insemnatate parerile lor despre ce profil sa alegi, uman sau real, parerea lor a contat. Dupa liceu, parerea lor si ceea ce spun conteaza mai putin ; vorbim despre viitorul nostru si despre ce vom face toata viata cu mici deviatii , probabil, pentru ca traim intr-o lume in care locul de munca te avantajeaza astazi, dar maine apare ceva mai bun si te reprofilezi, sau un cel mai rau caz iti schimbi cariera. Ma simt in stare sa ma vad intrat la facultate si sa-mi creez viitorul pe placul meu.

                        In ultima vreme de la atatea examene, sentimente traite, ideile si inspiratia s-au redus , iar sesiunea mea de "book shopping" a lipsit cu desavarsire. O saptamana importanta din vietile noastre, a celor care abia au terminat liceul si ne indreptam spre piata muncii cu visuri si minti deschise spre nou si inovatie.
 
            Doar eu imi fac atatea griji in privinta facultatii sau si voi va confruntati cu astfel de ganduri?

Pace ! Si Iubiti-va!

Recent article :

AM LUAT BACUL?

instastories and more

AM LUAT BACUL?

Salut!
 

                 Un capitol din viata mea s-a terminat. AM avut niste emotii colosale, in ultimele zile de asteptare a fost cel mai greu. Existau momente cand ma gandeam la "fail", era presiunea prea mare. Da, in cea mai mare parte greutatea examenului de bacalaureat nu sta in cat de grele sunt subiectele ,ci starea transmisa indirect de persoanele care te inconjoara.
                  Veti auzi pareri impartite. O sa fiti bombardati de cat de important este sa treceti acest examen, iti schimba viata, te ajuta in diferite domenii,  esti mai usor acceptat in societate (n.r romaneasca) , desi oamenii cu un adevarat succes n-au terminat liceul , ce sa mai vorbim despre bac.
                
                   In opinia mea, cel mai greu este sa incepi ceva, si sa-l termini. De exemplu, liceul. A fost greu inceputul cand aveai emotii ce va alege calculatorul, iar dupa aceea , te-ai acomodat. Prieteni , relatiile cu profesorii, toate au condus spre un sfarsit fericit alaturi de un examen al maturitatii. Acest examen care a reprezentat sfarsitul unei perioade dementiale care a lasat in urma doar lucruri bune.

                   Astazi , trebuie sa ma gandesc pe mai departe. Incepe viata aia adevarata,  cu griji, cu si mai mult stres si poate cu mai multa lume buna.
                    Prin urmare, bacalaureatul este un examen important si trebuie tratat ca atare. Fara el nu stiu cum e, dar din ce am auzit nu este prea bine :) 


      Va multumesc si de astazi ne vom revedea mai des in scris!


Pace! Si Iubiti-va!





            

14

La multi ani, Copil Minunat!

              Pana la ora douasprezece este ziua ei. Este ziua surorii mele. Paisprezece ani, alaturi de o carte de identitate.
               Nu-mi vine sa cred cat de repede a trecut timpul.O cunosc de cand a facut primii pasi , pana in momentul actual cand incepem sa avem  discutii despre relatii si filosofii interminabile. Catalina, a reusit sa-mi/sa-si demonstreze ca este mult mai puternica decat mine si mult mai determinata cand isi propune ceva. Alaturi de timiditatea ei, pe alocuri, greu inteleasa de catre straini, reuseste  sa castige medalii, sa ia premii 1 la scoala si sa fie o fata rebela, always #allblack.
                 Eu sunt tare fericit si mandru ca am astfel de sora, imi place sa o stiu in siguranta si fericita. Si de fiecare data imi place sa le spun si prietenilor mei ce sora "tare" am.
                  Consider ca suntem foarte buni prieteni si ca nimic n-ar trebui sa ne indeparteze vreodata.

                 La multi ani, Catalina! 14 ani  si inca mai cati. Ai trecut clasa a opta, un an important din viata, ai toata sustinerea  mea! Pana la urma urmei, mai avem o vara care ne asteapta cu bratele deschide. Te iubesc din tot sufletul! ESTI INTELIGENTA, FRUMOASA si foarte AMBITIOASA! 

                                                                                          Cornel, 07.2.2017



 Pace ! Si Iubiti-va!

INSTASTORIES & more





Cosmogonia din capul meu | (full text)

Salut!


             

"She- the brightest star on the sky. He- the bravest dragon On Earth. Separated by their worlds, yet fighting to be together."

    ✏️TEXT by : @cornelside18
     facebook
Timpul langa tine s-a scurs. Cu toate ca nu-ti doreai sa ma eclipsezi, era totul mult prea evident. Multe seri m-am uitat spre cer sa-mi revad amintirile create alaturi de tine. Soarele parca ma ajuta sa stralucesc si sa ma pot deschide in fata ta. La fel ca un meteorit de puternic , tu m-ai provocat miseleste sa te iubesc. In incipit , ma indragostisem de altceva decat vazusem pana atunci. Cand planetele se aliniasera  am inceput sa te iubesc. Sa-mi pierd mintile pe Marte alaturi de tine. Sa traim in intimitate pe cea mai mica planeta ,Pluto. Stiind ca ma tii de mana , Calea Lacteea mi se parea o joaca. Lipsa gravitatiei ne crease mediul in care  uitasem de griji si sa ne placeam, sa ne alintam ca intr-o poezie dintre ale lui Mihai*.Ca in final, sa-ti iei zborul de langa mine, uitand tot ce a fost.

                   In racheta noastra spatiala , unde nu ne vede nimeni mi-as fi putut arata "fata" adevarata care nu merita sa o cunoasca toata lumea. Ca doi copii, trisand care sa sarute primul ne-am fi bucurat de fiecare moment petrecut impreuna ca sa nu le dam voie necunoscutilor sa ne fure aurorele speciale.

Totul doar pentru tine si dupa aceea pentru noi. Inspaimantator ramanne faptul ca nu iubeam un ambalaj frumos colorat , ci iubeam atitudinea si mintea care-mi amintea ca nu tot ce zboara se mananca.  

                   A trecut o  luna si un pic de cand plutim in lumea noastra, am uitat de timp. M-am impacat cu infinitatea Universului si am stiut ca sufletele noastre vor fii intemnitate la vesnica fericire. Si cand cuvintele potrivite erau de prisos , adormeam imbratisati si mangaiati de lumina suava a Lunii Pline.

                    Plapant sa nu distrug totul  , m-am trezit temator ca am pierdut toata expeditia alaturi de tine si ca nu te voi mai vedea niciodata. Oblingand timpul sa mi se supuna , am ramas doar cu memoriile placute care-mi aduceau aminte de  gustul buzelor tale. Intoarce-ma…

                     Va multumesc!


*referire catre cel mai mare poet romantic roman  Mihai   Eminescu.

Pace! Si Iubiti-va!


ULTIMELE TREI POSTARI :

Daca as fi stiut

I-am mintit pe toti ca am iubit-o

SACRA BANALITATE

GET YOUR MERCH : here



Cosmogonia din capul meu


           Imi place sa scriu. Sa de descriu. Si sa le povestesc tuturor ca pana si stele stralucesc mai tare cand te vad pe tine. Toate acestea in "Cosmogonia din capul meu" . 

Release : On Suday , 18th of June.

Pace ! Si Iubiti-va!

Instastories and more

Daca as fi stiut ...

Salut!


               Astazi este un articol pentru cei care urmeaza sa sustina examenul de capacitate sau in termeni moderni Evaluarea Nationala.

                  Pentru ca am terminat liceul de doua saptamani am avut timp sa ma gandesc la unele aspecte referitoare la "prima zi de liceu" .
                    Acum am inteles de ce cei de-a douasprezecea sunt mai vertebrali si seriosi. S-au maturizat, li s-au conturat tipul de personalitate, majoritatea stiu ce vor sa faca in viitor si au mai multe lucruri de facut decat tine. Si tu , bobocul, speriat vei cunoaaste diferite tipuri de oameni impreuna cu caracterele lor. La sfarsitul liceului vei intelege ce scriu aici. Unora le place muzica rock, altora muzica rap incercand fiecare grup sa-si apere cuibul. Fiecare este diferit si in acelasi timp frumos in felul sau.
                      Daca as fi stiut ca nu are ce sa mi se intample si ca totul va fi extrem de  pasnic  la liceu ar fi trebuit sa ma astept ca in 15 septembrie cei mari sa incuie usa pe dinauntru , ca sa ne tina pe noi afara cateva minute , pentru ei  totul fiind de amuzament.

                    "Astia mari" au o viata febrila spre sfarsit si poate de aceea ti se pare ca sunt altfel decat voi. Si ei au fost la inceput de drum, speriati si debusolati sau poate au fost si  siguri pe ei , nu stiu, eu sunt cel din prima serie.
                      Deci daca ti se pare incomoda , la inceput, viata de liceu n-ai de ce. Pe parcurs, iti va placea, si vei ajunge sa-mi dai  dreptate la final. Cu toate ca , spun eu ca, bobocii, sunt timizi , in zilele noastre se contrazic ideile mele. Eu cred ca fac parte din generatia "speriata de nou". Cei care vin sunt mai exuberanti, e normal.
                   
                       In final, bucurati-va si cand va veti gandi ca "aia" de a douasprezecea va urasc , ei nu va urasc ,vor doar sa va tachineze, ca voi sa invatati ce sa aplicati in viitor. :))

            
Daca esti dragut lasa un comentariu cu cea mai ciudata/frumoasa/periculoasa experienta din liceu!


    Iti multumesc pentru lectura!



Pace! Si Iubiti-va!


ULTIMELE TREI POSTARI :

"I-am mintit pe toti ca am iubit-o "

SACRA BANALITATE

Thursday and Coffee Ep3


ALWAYS ONLINE :
Instastories & more

FACEBOOK




I-am mintit pe toti ca am iubit-o! | (full text)

    Salut!


                                    “I-am mintit pe toti ca am iubit-o! “ un fel de fruct interzis.

               


                Cand toti sunt ocupati sa se uite si sa bucure despre presendintele nostru care isi face drum pana la Casa Alba, eu m-ai pun niste ganduri pe "hartie"...

  instastories & more
                  
            Mi-as dori sa fii imbracata lejer, poate sumar. Relaxata, o secunda nu te gandi la bac, pierde-ti timpul auzind la nesfarsit ca mi-ai schimbat viata si datorita tie am simtit cel mai frumos sentiment de pe TERRA.
    
                   Din titlu pare totul atat de dezamagitor pentru unuii si surprinzator pentru altii , chiar si pentru mine. Omul care I-a scris , care I-a dedicat articole de-a randul acum a intors foaia. A fost doar o minciuna toate sentimentele ascunse de acest individ atata timp? Let's see!

                   Cand timpul trecea si toti mergeau la culcare, eu ma "daruiam" ei . Nu puteam sa adorm , o iubeam .Mi-am distrus metabolismul stand nopti la rand pe fereastra sperand ca intr-o zi "Everything will be allright". In imaginatie aveam mainile stranse  in jurul trupuluii tau, buzele intrepatrunse cu ale tale, imi imaginam frumosul care s-ar fi putut intampla.Te pictam din cuvinte, si te sculptam din pozele pe care le vedeam cu tine.  Toti invatau pentru teze, eu imi rodeam rodeam unghiile gandindu-ma cum sa te cunosc mai bine, sa ne apropiem.
                     In fiecare seara cand ajungeam acasa imi doream sa se faca dimnineata mai repede. Drumul spre liceu era o bucurie. Asteptam sa te revad. Sa-mi umplu ziua de bucurie, pur si simplu  straluceai pentru mine. Si daca titlu pare o minciuna, chiar este. Eu am iubit un om deosebit, aparte. Mi-a schimbat perceptia asupra lumii si m-a facut "mai destept". Cu siguranta, nu voi mai trai aceste sentimente niciodata, asta se poate trai odata in viata. Intr-un fel ma bucur de cele intamplate si de suferinta adusa de toata aceasta periodata pentru ca imi voi intelege copii cand vor avea "probleme" din dragoste. E frumos sa suferi din dragoste...
                      Am ascuns tot ce simteam atat de bine pentru tine, inca am uitat sa-mi exprim iubirea fata de tine.Eram atat de incantat de zambetul de pe fata ta inca uitam sa-ti mai spun Buna ! M-am pierdut printre detalii si am ramas doar cu detalii. SFAT : Daca simti ceva pentru cineva, nu ezita , va fi bine sau rau. So simple , astazi cand  m-am maturizat.
 
                      Concluzie, nu doar ca am iubit-o , o simteam parca din incheieturi , respiratia ei era oxigenul ce-l respiram. Acesta sper sa fie ultimul articol despre #EA, dar imi  place sa o pun mereu in lumina reflectoarelor, merita.... J'Taime. Ne vedem cu alta ocazie!

      

                      Va multumesc!


Pace! Si Iubiti-va!

instastories & more

NOTÁ BÉNE : articole mai lungi , imediat dupa tevatura cu bacalaureatul.




SACRA BANALITATE



         " Ea si El
         Sunt la fel,
      Fiecare cuplu este sfant,
        Dar ca noi,
          Ca noi doi,
       Nu e, totusi, nimeni pe pamant. "


                                                                            Adrian Paunescu.




Pace! Si Iubiti-va!


Thursday and coffee ☕ (Ep.3)

 Hei!


       Dupa o pauza scurta se intoarce "Thursday and Coffee", in fiecare joi. Astazi facem o exceptie din motive inexplicabile. Sper sa fim pasuiti! Read And Enjoy!  :D

                   
       
                                  1 iunie alaturi de o vara vaporoasa.
             Probabil acest articol va fi postat cu o saptamana mai tarziu sau chiar duminica aceasta. Dar nu asta conteaza. Subiectul de azi vreau sa va dea de gandit.
            A inceput vara. Si toti v-ati facut deja planuri unde o sa mergeti, la ce festivaluri o sa participati, in ce tari o sa calatoriti. Dar vara nu e despre asta. Nu unde. Ci cu cine v-o petreceti. Locul este, pe alocuri, relative, daca esti inconjurat de persoanele potrivite totul se amplifica si devine mai bun de povestit nepotilor.
             Vara trecuta pot sa zic ca a fost cea mai misto vara. Si nu pentru ca am fost in foarte multe locuri, ci pentru ca am avut persoane grozave langa mine. Prieteni vechi, in orasul meu natal, un oras mic, noaptea pe deal, seara la baraj, apus, plimbari cu masina la 3 dimineata, nopti petrecute pe la cine stie cine.Mai ajungeam la 9 dimineata acasa. A mai fost un concert “ Subcarpati “ in aer liber intr-o padure in Novaci, dragut , autentic si ce trebuie.
Niciodata sa nu va spuneti la sfarsitul verii "n-am fost pe nicaieri vara asta". Te asigur eu ca noptile cu prietenii, apusurile prinse mai stiu eu pe unde, petrecerile, cartile citite, diminetile la cafea, astea sunt momente care te definesc si fac totul sa nu para o rutina plictisitoare.

          Sfat lejer de vara: plecati din oras undeva aproape langa un rau, un lac, o padure cu deschidere la campie si bucurati-va de liniste, de rasarit, apus, natura. Uitati de probleme pentru o secunda si va fi bine ;).
         Pe mine una ma asteapta o vara plina. Bac, admitere si sper ca dupa aceea sa nu stau prea mult in oras, vreau natura si atat.
      Promisiune lejera de vara: Promit sa raman eu in continuare, ca o sa ma distrez vara asta si promit ca nu o sa-mi uit cei mai misto colegi cu care am cele mai misto amintiri.

                              Atat pentru moment. Pana data viitoare,

                                              STAY WILD :*  

“wild” – Din Ro. Salbatic .

// : de gasit pe facebook : personal profile
// : "Wind Of Change" online : EXPRIMA-TE




©CORNEL SIDE in colaborare cu ©ADELA ©2017

încă puţin ! +

Salut!

              Scrisul a devenit o forma de relaxare. Dupa cateva ore intense de invatat/ repetat opere, aici este ca-n montain rouse ; o doza de libertate combinata cu un fugitiv sentiment de frica.
               Aceasta  a fost prima saptamana de cand s-a terminat liceul. O saptamana in care mi-am pus cap la cap ce am de facut pana la sfarsitul lui iulie. In fiecare zi aproape aceleasi activitati, la multe dintre preferatele mele am renuntat (temporar).
        
                Amuzant este ca am preluat un citat din "Enigma Otiliei" de George Calinescu care imi place foarte tare si este atat de actual si real , nu doar la 1909, si-anume : "Pentru orice tanar de 20 de ani, enigmatica va fi in veci fata care-l va respinge, dandu-i totusi dovezi de afectiune". Pur si simplu : GENIAL!

                  Daca in ziua examenului va fi aceasta opera la subiectul trei chiar vom avea motive de fericire. Sau ca sa ne bucure pe toti sa pice ceva din perioada interbelica, desi curentul  meu preferat ramane "Romantismul"  de la creatorul expresiei celebre : "TRAIASCA NATIA"! M.E.
                   Eu chiar sunt curios cum va "descurcati" voi in aceasta perioada. Cum va pregatiti pentru bacalaureat?  ( lasati in comentarii) 



               Va multumesc!

 Pace! Si Iubiti-va!



 Insta Stories & more

I-am mintit pe toti ca am iubit-o!

 Salut!


              In curand, " I-am mintit pe toti ca am iubit-o! " bazat si realizat cu fapte din realitate. Un nou tip de exprimare a dragostei.

  #amiubito  #curand

INELUCTABIL S-A TERMIANT! | @cornelside18

Salut!

  

                 S-a incheiat o etapa.In sfarsit am aflat secretul despre "viata" de licean pe care ne-o repetau adultii. Am trait si eu aceasta viata, am inteles-o, dar inca nu o traiesc cu nostalgie. Nu ca n-as vrea, dar nu am timp "because the bac is coming..." .
                  Patru ani. 2013-2017.
                  2013. Unul dintre cei mai grei ani din viata mea. Trecut cu bine de examenele nationale,  m-am inscris la liceu, cu mama, normal. Nu stiam ce ma asteapta. Septembrie 2013, multe feţe necunoscute, prea multe minti diferite si prea multi tineri de optsprezece ani inalti , usor "superiori". Dar tot in aceeasi zi cand s-a dat startul ,mi-am cunoscut unul dintre prietenii mei cei mai buni de astazi. In autobuz, 282, spre casa, vorbea la telefon si ii povestea tatalui sau de ambiguitatea cu care l-a "tratat" prima zi de liceu. Modul in care te acomodezi este aparte pentru fiecare-n parte.. Cumva, totul se ingreuneaza. Profesorii cereau de la  noi "un imposibil" neinteles de proaspetii boboci. Mult de scris, de invatat, note mult prea mici pentru efortul depus. Ulterior, am invatat ca profesorii de liceu nu sunt la fel de exigenti ca cei din scoala generala. Doresti sa fii cel mai bun din clasa , DO IT! Totul incepe sa depinda de tine. Tu iti creezi performantele.Cu toate acestea, din clasa a noua nu am inteles prea mult.
                 2014. E, deja ne cunosteam! Dupa o vara lunga si frumoasa, infloream, ne maturizam. Incepea sa conteze ceea ce faceam { am gasit intr-o carte ceva legat de asta  : " Omul se defineste prin ceea ce face."  Nu prin cum se imbraca sau prin marca telefonului. - asta e de la mine :) }. Se creasera prietenii spre "bisericute". Ne stiam afinitatile, ne defineam gusturile si ne placea sa convetium impreuna. 
                  2015. Treceam intr-a unspea. Din punctul meu de vedere, anul scolar in care am fost cel mai relaxat. Am avut o gramada de timp. Cei care au sosit la noi in clasa dupa clasa a noua deja se acomodasera. Ne-au inteles foarte usor gusturile, noua ca si un grup de 32, cati eram atunci. In concluzie, in clasa a unsprezecea ganditi-va la un examen ecdl, un Cambridge, chiar aveti timp. Fara vointa mea, am inceput sa jonglez cu atitudinile si tipurile de personalitati ale profesorilor. Unii sunt duri, trebuie sa-ti faci temele zilnic, sa inveti. Acesti profesori "lucreaza" la partea diplomatica a viitorului adult. Celalalt tip de profesor, blajin, intelegator, care te pasuieste daca nu ti-ai facut tema , si de cele mai multe ori este  si amuzant "lucreaza" pe latura umoristica si intelegatoare a individului din viitor.
                  2016-2017. Pot spune un singur lucru. Fratilor, timpul este infinit , dar in a douasprezecea, este inestimabil. N-ai timp de nimic. Meditatii, liceu, ai gandurile impartite intr-o multime de directii. Ai gandul la viitor. Facultate, ce fac dupa facultate? Mai stau mult abonat la ajutorul financiar al parintilor? . O multime de dileme, de sentimente. Eu cateodata ma gandesc si la esec , BUT citez un profesor important din viata mea de licean : " INTOTDEAUNA SA AVETI LUCRURI MARI IN CAP. AVETI OBIECTIVE MARI IN MINTE ! ALTFEL SUCCESUL VA BATEA LA USILE ALTORA."   

                    Am simtit liceul. M-am indragostit pentru prima data. M-am distrat de-adevaratelea cu prietenii. Am intalnit prietenii pe viata care m-au cunoscut fara sa-si doreasca sa obtina ceva de mine. M-au cunoscut sincer, cu acea " mustata de fecior" .
                      O sa intalniti multe obstacole. Nu toate va vor iesi dupa bunul plac, dar zambiti si va iesi Soarele si pe strada voastra.
                     Retrospectiv, am sintetizat , pe scurt cat de frumos-urat a fost liceul. 
                     
                                                                                             VA MULTUMESC!


Pace! Si Iubiti-va!



P S : Va astept pe INSTAGRAM  :D  ---> INSTA SORIES & more

NOTA : Este posibil sa fii omis unele aspectele , dar pentru orice completari lasati  in comentarii  experientele voastre.   

inspirational song : I.R 

dragostea cea mai puternica

salut!

              M-ai transformat.
         
                   Alaturi de zambetele si momentele tale bune mi-am extins granitele. Astazi, imi este extrem de greu sa vad  in vreo femeie ceva mai bun decat ai tu. Definitia perfectiunii in opinia mea, am gasit-o, muntele pe care l-am urcat ca sa ajung sa te cunosc a fost dificil.  La sfarsitul erei iubirii mele pentru tine ma simt indragostit pe zi ce trece. Cum te vad , inima imi ramane fara puls si parca vad o alta fiinta de fiecare data. Din totdeauna mi-am dorit sa-ti simt respiratia la pieptul meu, buzele impreunate cu ale mele. Tu pentru mine ai reprezentat noi orizonturi si nu cred ca exista cineva care sa creada ca este indragostit de cineva fara ca cealalta parte sa aiba vreun raspuns. N-am vrut niciodata nimic de la tine, imi doream sa-ti ofer cuvintele mele frumoase , plimbarile lungi pe marignea lacului si timpul meu nelimitat. Clipele acestea din ultimele zile de liceu le simt ca pe ultimele. Ma simt iar si iar indragostit. Ma voi lauda mereu cu dragostea pe care I-am purtat-o celei mai inteligente persoane din lume. Termin liceul cu o poveste de dragoste nesfarsita, nici macar inceputa. N-am apucat sa ma dezlantui, sa fiu barbat. Nu pot sa fiu dur sau empatic, doar ma afisez cu un caracter dur ca sa-mi stapanesc emotiile si sa nu fac vreun gest care te-ar putea deranja. 
                    Incerc sa te uit . Pe moment functioneaza, dupa aceea cand te privesc se aprinde focul. Foc care s-a facut scrum. Eu mi-am zidit propriul film alaturi de tine. E ciudat, dar a fost o distanta nemaipomenita.  Ceea ce stiu insa, cu toata luciditatea, e ca inteligenta mea a dat un gres formidabil. M-am stapanit patru ani. Cand vei fi trista sau nu vei avea cu cine sa iesi la cafea, am tot timpul pentru tine. Sufletul meu nu are limite si stiu ca tu esti acea persoana de care ne povestea profesorul de geografie ( the last teacher's story ). Am comunicat cu tine mai modern. N-am scris pe banci, nu ti-am trimis biletele , ci te-am sunat noapte fara vreun motiv , am aruncat cuvinte de laudata pe o fila de blog ca sa pot dormi seara. Nu-mi inchipuiam ca ceva atat de puternic zace in mine. Abia acum cand citesc vechile scrieri mi se face si mai tare dor de tine.
                    Si oricum in lumea aceasta fugitiva am uitat de iubire.Traim ca sa aratam bine in poze si la fel si relatiile noastre. Sau poate sunt eu prea romantic si cu chef nebun tot timpul sa vad filme despre indragostiti.
         
                   Atat am avut de spus. Multumesc si imi doresc sa te vad peste ani la fel de frumoasa si luminoasa.

      
                 E timpul pentru multumiri. Si intotdeauna va fi.

    
                                                                                                            Acel Cornel



Pace si Iubiti-va!

instagram

Termina cu prostiile si uita-te in ochii mei ! | @cornelside18

Salut! 

          Mi-a fost dor de blogul meu, articolele mele, intimitatile mele. Nu este prea devreme este doar un articol pilot pentru ceea ce va urma. Neperpetuarea placerii de a scrie ma facea irascibil si indescifrabil. Acum articolul pilot :
  
                    Termina cu prostiile si uita-te in ochii mei ! Nu doar ca-mi place de tine, ma innebunesti. Simti totul fara sa ai nevoie de explicatii. Cateodata parca nu ma recunosti. Nu sunt cameleon ,dar imi ofera placere cand te vad ca ma suporti in momentele in care te sicanez . Ai calm, esti ca o floare, colorata si vesela. Nu spui multe ca sa nu-ti pierzi din esenta cu care rostesti unele cuvinte. Timpul nu ne-a schimbat din potriva ne-a apropiat mai tare. Ma simt mai atras de tine ca niciodata. Speranta-i vie. Plictisitor sa auzi asta de vreo cativa ani, dar tu mi-ai schimbat viata.Tu mi-ai adus momentele de pierdere in spatiu, cand scriam ca nebunul despre o fata fermecata. Am incercat sa ma schimb, sa devin mai bun, sa-ti ies in evidenta, dar nicio sansa. Schimbarile in dragoste n-au nicio valoare.Naturaletea este cea mai buna arta de a cuceri.
                     Incerc sa inchei subiectul , desi nu mi-ai dat nicio sansa sa-ti arat cine sunt eu. Chiar tu mi-ai spus ca sunt competitiv si ca  incerc sa obtin totul la superlativ , insa tu nu esti un trofeu. Tu esti care mi-ai dat  sansa sa aflu ce este iubirea. Cu siguranta, nu vei pleca din sufletul meu. Tot ce faci este interesant.
                      Cand toti se indragostesc pe furis, eu stau sa rumeg, sa te cunosc.Viata alaturi de tine e ca un puzzle foarte complicat cu multe piese. Greu de descifrat si oricat de destept te-ai crede unirea pieselor este imposibila. Asteptarea nu s-a oprit ,ci a luat o pauza odata cu realizarea importantei ce o are examenul "maturitatii". In mintea mea nimic nu pare mai presus de tine. Mi-ai zambit cand toti norii mi se spargeau in cap.
                          Merg cu pasi mici spre o inima mare. Apropo tu ce mai faci//? 
    
  Pace! Si Iubiti-va!
                     

"WIND OF CHANGE" turns off

Salut! !

      Este o perioada importanta din viata noastra si trebuie sa alocam timp activitatilor scolare. Nu disperati, ca vom fi online tot timpul pe facebook ( EXPRIMA-TE! ) . Reluam activitatea intens si cu articole din ce in ce mai bune dupa perioada bacalaureatului.  SUCCES TUTUROR!

Pace! Si Iubiti-va! - Cornel

STAY COZY :*  - Adela

LIVE YOUR DREAMS!  -Andrei

      
BEST OF :






                                                                    ADMINISTRATOR, Cornel. Va multumim!


candies with no flavours (Ep.1) --- every Monday

Omaigad! [din englezescul "OMG" ]




                      Se prezinta ca drept un tanar de optsprezece ani, nimic impresionant, dar in acelasi timp foarte volubil. Simte ceva foarte puternic de cativa ani pentru cineva, dar la intrebarea de la ora de franceza "Cum se simte iubirea?" , nu stie sa raspunda.Tine minte orice detaliu neimportant pentru tine. De cele mai multe ori timpul si-l petrece printre muzica lenta si carti bune cu un pic de reviste glamour. E pasiv in iubire, competitiv in viata reala. Ii place sa-si surprinda prietenii si sa ia decizii spontane, cu urmari neasteptate. Toata ziua umbla in blugii  aia albastrii ponositi fara vreun model aparte, simpli. Foarte rar cu cei negri sau poate deloc pentru ca au ramas mici. Se impaca bine cu putinele haine pe care le are. La un moment dat era atras de opulenta, dar nu e pentru el. Ceea ce il depaseste ,il face mai puternic. De fiecare data cand e la pamant, ridica ''fruncea'' si priveste urma de praf din urma. Vrea ca in fiecare luni, incepand cu astazi sa creeze rubrica "candies with no flavours" care sa fie concurenta directa cu "Thursday and Coffee"(T&C). pe care o adora si o citeste in fiecare joi. Pentru ca ceea ce scriu altii e prea mult isi scrie din propria viata. E impacat ca cineva nu-l va uita niciodata. Rezonabil in unele aspecte, dur in altele. Prietenii joaca un rol important, inspirational, de aici iti dai seama ce prieteni are. Obiectiv si reflectiv asupra evenimentelor reale din viata lui.Acum, se opreste din scris ca sa-si inceapa interminabila tema la matematica.

                     In the ENd, "We Were Born To Die".


// : personal profile //

♂️ follow me
exprima-te


Thursday and Coffee ☕ (Ep.2) (night version)

   Hei! 


                 Mergeam cu paşi repezi, zăpada scârțâindu-mi sub ghete. Parcă nimic nu mă putea opri din drumul spre împlinirea unui vis de mult aşteptat. Am coborât în subteran, simțeam adierea metroului încă inca de pe scari, aşa că m-am grăbit să nu-l pierd. Am intrat la fix.
                
                  M-am mai uitat o dată peste fişe. Am verificat actele să nu lipsească nimic şi mă lăsam condusă de metrou către destinație. Un drum lung...fiecare clipă îmi tăia răsuflarea şi parcă  începuseră să apară dubiile. "Oare sunt pregătită??", "Oare o să trec?". Ajunsă în clădire, un val de căldură m-a cuprins. Am urcat treptele si am devenit confuză din acel moment. Mi-a explicat un om drăguț că trebuie să iau un bon de ordine şi să-mi aştept rândul. După 20 de minute de chin în sfârsit intru în sală,  iar supraveghetorul mă îndrumă spre un calculator liber şi rosteşte "Limba română şi succes". "E gata! Începem!", mi-am zis.
           
               Primele opt întrebări le-am făcut fără greşeală. Eram sigură pe mine că o să trec... dar n-a fost aşa. După încă 15 minute de gândire văd afișat pe ecran "Ați fost RESPINS!". M-a făcut praf...am plecat dezamăgită spre casă, dar de data asta nu m-am mai grăbit. Stăteam şi mă întrebam: "Cum am putut să pic sala?"
               
                 Într-un sfârşit am ajuns acasă, le-am spus prietenilor mei că nu am luat sala. Unii m-au susținut moral, alții au fost dezamăgiți, dar e ok. O să o mai sau odată si o s-o iau.
                  Am vrut sa împărtășesc asta cu voi doar pentru a învăța ceva de aici. Că superficialitatea nu duce la nimic. Ca să vă împliniți un vis trebuie să munciți din greu, oricât de mare ar fi efortul.

      Iar dacă  sunteți tristi, beți o cafea.
     Atât pentru azi, până data viitoare

                             STAY COZY :* 

// de gasit pe facebook : personal profile
// t-shirts : vrei unul? CLICK
// "Wind Of Change" online : EXPRIMA-TE


©CORNEL SIDE in colaborare cu ©ADELA ©2017 
    

late late notes again

Baby i'm yours. 
  Ce ne tine la departare? Cine nu ne lasa sa ne tinem strans mainile? Cui ii pasă ca vreau să-ti simt ritmul inimii? Oare se gandeste cineva la orbicularul buzelor tale cum o fac eu? Oare exista cineva care te picteaza prin cuvinte si actiuni in fiecare zi? Oare exista cineva care nu s-a resemnat dupa atata timp? Se intreaba cineva cat de putin imi pasă de ceea ce cred altii?
         Astăzi, ce zi, de notat in calendar. Post Valentine's Day m-am simtit mai bine decat in ziua respectiva. Denotă cat de putin conteaza sarbatoarea si ce semnificatie are ea. Mi-ai zambit ca niciodata! Te-ai depăsit pe tine!
          Destul pentru "late late notes" , mai mult in viitorul articol.
          
 *sper ca a ajuns la tine       

Vă mulţumesc pentru citire si consecvenţă!

                       wrote by the last romance guy alive, Cornel

Pace! Şi Iubiţi-vă!
see you online

Insecurities are part of our lives

insecurities *short talk with myself * 1

2018. Bună!                              Nu trăiesc în trecut, dar tu mă făceai fericit.  Eram dintr-o altă lume, mă diferenţiam...